Tot ce am scris este'' Ea''

Vise ,gânduri, idei.

Să pretindem că suntem în ‘93.

Să pretindem că sunt născut cu un gând

Și gândul să fie un vis, unul ciudat, dar drăguț.

Aproape imposibil , inima îi este frântă și plină de răni.

Greșelile sunt comise, neuitate și dureroase.

Să pretindem că nu ar exista probleme,

Că totul se transformă într-o grădină și tu ești trandafirul.

Trandafirul care își așteaptă visul care nu-l va tăia.

Visul care rădăcină va prinde lângă ea, va adormi și domni

O veșnicie , să nu pretindă că iubesc, să nu o rănească cu spinii.

Îmbrățișând-o, mâinile și le transformă în spini.

Ploia ,soarele și mâinile lor să nu o atingă.

Ea să fie doar a mea , fără petale despicate

Și cu un zâmbet înmiresmat, prin care bucuria

Să fie raza mea de soare , gerul să-mi fie indiferent,

Gândurile să fie trecute de vârste și șterse de ploi și vânt.

Să nu pretindem că totul este în regulă,

Să ne dorim un nou început, să nu ne gândim că ieri a fost doar un vis,

Să nu ne gândim la trecut,

Să pretindem că nu ți-am scris eu , să pretindem că nu aș putea

Să-ți dovedesc mai clar că te simt și nu cum te simt restul.

Și dezamăgit, îmi aduc aminte că în viață se plânge,

Dar se mai și râde, stelele să-ți fie la picioare,

Soarele daruri să-ți aducă , Luna noaptea părul să ți-l mângâie,

Vântul, încet, șoapte de iubire să-ți aducă și de la șoapte, la cuvinte.

Cuvintele în fapte și faptele în iubire eternă.

Gândesc absurd câteodată că mereu voi avea spini

Și că mereu acel trandafir nu va fi pentru mine.

Visul și dorința sunt aberante, însă speranța nemuritoare.

Și voi încerca , nu voi renunța.

Vreau să-i văd zâmbetul pe față

Și voi uita gustul amar ,rănile se vor curăța de infecții,

Totul va deveni la început un nou pas.

Inocență

Urmărind stelele și luna pe cer, văd un teatru imens, unde “fata “, o persoană necunoscută la prima vedere, se zbate într-un cerc incert și plin de răni, în care sângele nu contează.

Aspectul ei plăcut și blând, într-un fel necuvântător, se “spovedeste” în fața necunoscuților , plânge și zâmbește. Alegerea este grea și regretul este necomparat.

Luna apune, iar Soarele răsare. Teatrul dispare, stelele cad, iar norii albi pictați pe un șablon albastru apar, parcă mi-ar zâmbi .

Soarele apune, Luna răsare, teatrul începe și fata este întinsă și pregătită să fie sacrificată de cuvintele noastre, cei care vom arunca cu pietre în ea.

Lacrimile se scurg pe obrazul meu parcă nu ar fi pe cer .

Glasul ei subțire și plin de durere șoapte-mi aduc .

Încă ajutorul nu mi-l cere, pământul se desprinde, mă înalță la cer,

unde teatru dispare și din nori o “Fecioara “ apare învelită cu piele omenească, pielea ei albă și ciocolatie îmbinată într-un timp contemporan.

Mână-mi întinde, șoapte-mi aduce lângă ureche, înțelesul lor este incert.

Demonii tresar din pământ lângă ea , gata s-o rapeascaa.

Strigătele de durere ajung până-n iad. Pământul se crapă în două și păcatul este înghițit odată cu ea.

Încercând să o salvez, moarte-mi găsesc și încă o dată pământul se deschide, pentru a înghiți o altă persoană plină de greșeli de neiertat, unde se va șterge din viitor precum un erou din trecut.

Renăscând într-o nouă lume pe cer, uitând, văd Luna și Soarele împreună , stele căzătoare și pline de pasiune, cerul roșu , pământul se clatină. Lumea alergând în jurul meu, praful îl ridică . Văd o siluetă subțire cu păr lung și cu o față micuță, unde degetele alunecă la prima atingere împreună cu lacrimile ei . Este fata pe care o urmăream în fiecare seară, într-un timp pierdut de date și timp, unde nu am atins-o și tristețea mi-a împărțit-o odată ce pământul a înghițit-o!

Neuitând unde a greșit , într-o nouă viață ea încearcă, greșeala nerepetand , să-și găsească “ingerul” fără aripi în care viață ei o va pune pe tavă, între șase ceruri ,șase pământuri și șase dați.

Cu gândul la ea

Uitându-mă în jur realizez că ceva lipsește.

O piesă dintr-un puzzle,

O bucată despicată din viața mea.

Încercând să-mi dau seama unde s-a rătăcit,

Îmi aduc aminte de trecut,

Unde nu-mi lipsea nimic.

Eram un ''tânăr'' anonim.

Eram un nimeni în asfințitul soarelui.

Privind adânc, găsesc minciuni secrete, uitate de timp și soartă.

Fiecare om caută ceva.

Trecând ore stând în așteptarea gândurilor,

Îmi dau seama unde e.

Găsind ''piesa rătăcita'', amintirile se dezlănțuiesc

Într-un singur gând și suflet.

Este insuportabil că încă o văd și sper

La ceva imposibil.

Nu o pot salva de ea însăși.

Pe zi ce trece frumusețea ei

Se deschide precum un trandafir,

Căutând lumea perfectă.

O lume în care numai tu să fii comparată

Cu un trandafir tânăr și neatins.

Neatins de nimeni și nimic.

Încă am urme de spini.

Încercând să te ating,

M-ai rănit.

Nu te-ai lăsat ''cucerită''

De tânărul din oglindă.

Și simt cum genunchi - mi sunt moi,

Rănile mi se deschid lăcrimând.

Nu suport gândul că te-ar putea ''răpi''

un alt tânăr din oglindă.

Și încerc să te fac să înțelegi

Că ești pe o treaptă unde nimeni nu a existat.

Încercând să te salvez de ploaie și îngheț,

Degerate rănile sângerează alături de lacrimile mele

Căzute în zadar, sperând că te voi salva.

Privirea ta pătrunzătoare îmi îngheață voința de-a mai continua,

De-a mai încerca să te salvez.

Fug îngândurat și plin de răni.

Sângele este risipit și absorbit de pământ , de parcă aș fi un vampir.

Gândul că nu am să te mai văd mă doboară,

Ridicându-mă cu speranța că încă ești în viață

Acolo , într-o lume crudă și rea.

Văzându-mă că mă întorc,

Spatele mi-l întorci.

Zicându-mi să te las în pace,

Că ești perfectă , că nu ai nevoie de mine.

Încercând să te fac

Să înțelegi, corpul cedează.

Este căzut lângă picioarele tale.

Cu o ultimă răsuflare o privesc în ochi.

Privirea ei rece îmi îngheață inima.

Privind cum pleacă, rămân

Singur într-o lume de cleștar,

Fără trup și suflet.

Zâmbet îmbătrânit

Încercând să-mi dau seama unde-mi e locul, mă pierd printre petalele de trandafir. Încurcând vârstele, mă trezesc într-un anotimp geros, unde soarele nu mai încălzește. Întins pe zăpadă, privesc cerul albastru senin cu frica că nu-l voi atinge niciodată și că voi rămâne într-un loc înghețat. Clipele sunt uitate , iubirea nu mai există. Copleșit fiind, mă simt strivit , cineva apasă pe umerii mei o greutate, și nu pistolul de altă dată. Viață e scurtă , tristă și fericită, însă nimeni nu știe pentru ce ne-am născut . Forța de-a te ridica în picioare este consumată de gândul că ești într-o altă lume, adus de vânt și ploaie , că totul este greșit. Aleg oamenii după auz, privirea-mi înghețată de timp și de ger. Curajul de-a privi în ochi este amorțit de frica că voi găsi ''suflete'' înghețate .

Soarele apune , stelele tresar , chipul tău rămâne pe cer, cu un zâmbet amar . Luna mă cheamă la ea , îmi promite viață eternă , într-un decor alb.

Încercând să mă ridic , corpul meu amorțit mă repune la pământ . Vântul călător aduce cadouri mici și strălucitoare precum diamantele înghețate, se topesc pe buzele mele calde de altă dată.

Privind într-o lume pe care nu o mai recunosc , unde toată lumea mă arată cu degetul, reproșându-mi că am să cad și ca nu mă voi mai ridica.

Inima se oprește , aerul nu se mai simte , sângele nu mai stagnează. Pleoapele se lasă adormite, cu gândul că au păzit curajos cele două stele .Zâmbetul amar rămâne pe buze, amorțit, sperând că într-o bună zi îmi voi recăpăta o a două șansă în care să nu mai cad.

Și cu toate astea timpul va trece peste toți și vă voi aștepta mereu cu acest zâmbet amorțit .

Sfârșitul

Și a venit vremea. Și mierea nu mai curge, albinele au murit .

De mult timp simt că se apropie sfârșitul, unde'' literelele'' nu se vor mai juca cu mine , flacăra se va stinge , arde de ceva timp, însă iarna a venit, neîngănduind pasiunea să topească gheața.

Și inspirația este într-o clepsidră , viața este văzută din ce în ce mai des la fel, cu niște ochii din ce în ce mai mici. Nisipul se scurge .

Sfârșitul este aproape și simt că rămân fără jucării .Și mi-e teamă să nu rămân doar eu și ''cuvintele'' prin care mă exprim.

Iarna, hotărâtă să mă distrugă, am ales să fug, să înșir ultimele cuvinte pe o coală , scriind, simțeam cum mă răcesc, mâinile nu se mai jucau, literele fugeau și iarna-mi bătea în geam, văzându-mi teama și panica, se agită să distrugă flacăra și simt durerea , că după atâta timp nu pot să mă mai rog pentru îndurare, doar să mă lupt. Lupta o pierd, este prea puternică și simt cum ''cumorile'' dispar din magazie precum ''omenii când mor''.

Auzind din ce în ce mai des gânduri și șoapte cum că totul s-a terminat , te amuzi și drastic încerci să vezi dacă este adevărat, dacă chiar auzi voci și gândurile altora. Fugind de lumea asta, dau de o lume pe care nu o vreau pentru niciunul dintre voi . Aici nu există milă, îți pierzi sufletul ușor înghețat, nu mai simți compasiunea și mila, și evident nu mai ești om. Evoluezi în ceva ce nu vrei să ajungi, într-o lume în care și cu ochii închiși vezi .

Simt goluri reci, mâinile mi se albesc , nervii îmi cedează din ce în ce mai des, nu pot să mă mai comport , n-am stare, mă mișc din ce în ce mai des , având mereu de comentat . Pierd controlul și-mi fac ''prieteni''. Vremurile mele sunt pe picior de plecare. Cum se zice, ''apus de soare''.

Nu pot să fiu oprit acum și nici atunci când voi crește. Promit să curăț, chiar dacă nu voi mai scrie. Plăcerea să fie atunci când te apropii de mine , zâmbetul să fie rece ca să primești o îmbrățișare călduroasă .

Sperând să nu mai pierd trenul vieții, văd oameni ''invizibili'' venind spre mine, însă nu voi pierde trenul iar .

Și-mi pare rău că flacără s-a stins. Mă mir cum de scriu pe scrum ...

Încercând să-mi deschid focul ''literar'', mă ard și în zadar ...

Poate într-o zi voi reveni undeva unde voi avea multe de explicat vouă .

Și nu uitați : Aici sunt. Chiar dacă sunt ''mort'', eu încă trăiesc.!

Renașterea

Nu mai suport să mă mint , simt că nu mai exista cale de scăpare . Am răni care nu vor să treacă. Privesc pozele tale, devin obsedat auzind inima cum bate doar când glasul ți-l aude și nu pot rupe legatura, este prea puternică. Nu simt, eu iubesc .

Este prea tarziu, bate fără oprire precum un ''Macedon'' pe câmpul de luptă .

Și nu primesc iubirea înapoi , se hrănește cu aer și venin , creierul meu bolnav după tine face ca inima să bata, chiar dacă e rănită. Dacă aș putea, aș ''smulge-o'' din piept să-ți arăt ce înseamnă adevărata dragoste , făcând o greșală, sunt însurat cu ''jocul''. Nu mai am scăpare. Sunt terorizat și trebuie să urmez calea .

Viitorul meu este cunoscut, este unul simplu și nu exagerez. Veți vedea toți.

Revenind la tine … Încă nu pot să închid ochii noaptea fără a adormi cu gândul la tine, dacă ești bine, dacă ai nevoie de-o mână de ajutor într-o iarnă ''călduroasă''.

Și nu am nevoie să fiu iar închis, că nu am înnebunit, sunt un pic bolnav, am răni deschise care sângerează fără oprire și mă întreb cât sânge mai am în mine. Jocul nu se termină, mă ține în viață, mă chinuie, îmi readuce aminte de toate păcatele, până-n ziua de azi. Sunt un om ''negru'' cu o pată albă. Încet, încet dispare. Voi rămâne doar negru. Încă mai am timp ca tu să devii îngerul meu păzitor, să mă scoți din foc și ură si pe umărul meu să rămâi o viață întreagă pentru că mărturisesc, ''te iubesc''. Nu pot să uit privirea ta ,zâmbetul tău încă arde. CREDE-MĂ, ești mai presus decât oricine în lumea asta .Viața este o curva, îmi aruncă în cale numai flori, însă eu refuz și doresc ''Trandafirul'' cu spini. Încă mai am răni pe degete, te-am strâns cât am putut de tare, însă în zadar. Ai scăpat. Nu vrei și nu suport gândul ăsta în care eu devin șarpele rănit și mă târăsc și tot continui să bat în ușa inimii tale până când vei deschide cu zâmbetul și privirea ta călduroasă. Încercând să scriu, nu găsesc cuvintele potrivite pentru tine , nu te mai pot compara, iar ceea ce scriu, simt. Nu pot să descriu pentru că nu există cuvinte. Ti-aș da și ''Inima'' mea. Chiar daca eu aș muri, aș știi că am să rămân cu sufletul lângă tine și va bate veșnic lângă al tău.

Mâinile îmi tremură. Nu mai pot. Plâng (și sunt bărbat). Lumea mă vede și zâmbește , am ajuns dintr-un vânător, cel vânat .

Și mă întreb, oare vei întelege ceea ce simt?

Încerc să-mi închid ochii, te visez într-un loc potrivit, unde sunt lângă tine ,umărul meu îți sprijină capul , iar tu ești pe umărul meu, zicând că nu e vis, este realitate. Deschid ochii și te pierd iar .În umbra lunii stau și mă gândesc dacă aș putea să dau o singură dată timpul înapoi ...

Neguștor

Te simt , te ating , te sărut și dispari .

Brusc mă ridic și întreb:

Unde ai dispărut ? Te strig.

Nu primesc ca răspunsuri decât șoapte.

Văd cum casa se rotește , te aud cum șoptești.

Cineva îmi atinge capul.

Îl simt cum preia controlul încet, încet peste corpul meu.

Am gândirea flexibilă. Am început să mă gândesc cum să vă distrug

Și nu-mi ajunge. Vreau să curăț tot.

Într-o lume rotundă , am impresia

Că o văd în castronul meu.

Și uite cum se învârte în sensuri neînțelese,

Câți oameni cred cu adevărat,

Câți oameni și-au dat seama că ''Lordul'' este printre noi,

Câți nu vor să refuze ce cred, chiar dacă e o minciună.

Ești un criminal literar căruia nu-i scapă nimic.

Ajungi într-o lumină și nu știi

Cum și când ai ajuns.

Ai multe răspunsuri, dar nu primești întrebări.

Nu-ți pasă pentru că nu simți,

Nu-ți dai seama că ești împachetat și gata,

Pentru o nouă lume. Un coșmar

Se bate când îi auzi vocea nopțile,

Capul te doare , ai migrene,

El este lângă tine și te pune să gândești.

Nu poți, simți că-ți explodează cu atâtea gânduri,

Atâtea voci, nu le vezi, dar le auzi.

Și începi să te rogi disperat și el râde.

Este prea târziu. Mereu a fost în tine.

A așteptat să crești, să ajungi un ratat,

Ești manipulat încă de mic, îndoctrinate.

Nu vei mai avea intimintate. ''Lordul'' te vede.

El este printre noi, te privește în ochi,

El este cel care merge în spatele rândurilor,

Îl auzi când scoate strigăte din oameni,

Se bucură de voi, poftește și el,

Ca și voi, își bate joc.

Nu încerca să-i stai în cale.

Vei ajunge precum dumnezeul tău,

Nu poți scăpa. Te folosește,

Te epuizează și dispare.

Sunt o lumânare ''tânără'',

Îl aștept cu nerăbdare

Să primesc ceea ce merit.

Nu-ți dai seama ce citești.

Asta e și faza, nici nu trebuie.

Eu sunt aici să te educ,

Să-ți zic unde-ți este locul.

Nu poți auzi decât vocea mea,

Eu grăiesc prin el,

Voi ajunge în dreapta lui.

Îmi trebuiesc suflete

Și voi mă ajutați.

Citește să te vinzi

Nu-ți dai seama, dar e în tine.

În ficare seară, în spatele oglinzii

Te vede ,te așteaptă

Să va întâlniți. El este în casă,

Simți cum pielea este moale.

Fiorul că el este lângă tine te faci să cazi în genunchi,

Să-ți fie teamă, să te rogi și nu dispare.

Auzi voci peste tot. Simți , miroși,

Te observă cum crești.

Oglinda te schimbă, te privește,

Te educă și nu-ți dai seama.

Nu ai ce pierde. Încearcă!

Invocă-l să-ți ofere precum un negustor.

Nu poți nega, este în tine.

Nu-l respinge , te va atinge.

Într-un final, toți îl vom slavi.

Lumea este contruita din el.

De secole tot construiește

Un imperiu pe care

Noi, oamenii necredincioși

L-am hrănit fără milă.

Este prea târziu,

Nu mai ai timp.

Și când te gândești că

Totul vine de la sine,

Simți cum inebunesti.