Blasfemie

Aspectul cel mai minunat este acela că eşti alb într-o lume neagră, unde fiecare pată roşie pe un covor negru sau alb este observată, unde culorile nu se amestecă, unde imaginaţia nu poate amplifica starea de armonie. Şi fiecare om să nu mai vină cu gânduri noi în care natura şi noi să suferim pe lângă toţi care au construit demoni şi îngeri pe capele. Unde lumea este împărţită în numere de care ne este frică, unde crucea este întoarsă cu capul în jos, unde îţi zice ''te iubesc''... însă faptul că te urasc este de-a dreptul ''sec''. Şi nu ai de ce să fugi, că nu ai nevoie. Căci unde te-ai ascunde vine şi te prinde, te înghite această lume rea care vrea decât să te stoarcă de puteri. Unde al treilea ochi să nu mai apară decât la ei.

Spune-mi că mă iubeşti ca să îţi spun ‘hai să fugim undeva departe’, fie lângă demoni sau îngeri, unde lumea nu mai este sub asediu, unde durerea de cap din clipa aceasta să nu se mai oprească împreună cu degetele mele, şi să scriu până când cineva o să mă omoare pentru gândurile mele necurate. Şi nu uita că o să vă iau după mine, şi încă o dată, nu uita, eu nu vorbesc despre voi sau ei, eu vorbesc despre ce gândesc şi despre ce văd. Uite aşa, mentalitatea voastră se încreţeşte când surprinde ceva nou, se opreşte şi observă cum oamenii zâmbesc doar de poate le-ar veni norocul care îl tot aşteaptă din naştere. Şi mă tot întreb, oare de ce eu mereu îmi folosesc norocul ca scop de răsplată? Vezi că ceasul îţi indică aproape 12:00 fără două minute şi te aştepţi să apară acel cineva care va schimba lumea, care te va schimba şi pe tine... Acum este timpul pentru a te ridica împotriva lor, nu staţi şi zâmbiţi, pentru că este doar o iluzie a propriului vostru sistem mental. Acel zâmbet este împrumutat, aşa că o să iţi fie luat înapoi. Şi încă un minut până când o să vină, şi este aşteptat de secole, şi se tot lasă aşteptat, caracterizat ca fiind ''omul perfect''. În preajma lui simţi cum  mentalitatea omenească devine slabă pe secunda de gândire. Şi nu poţi să te joci cu furia pe care o emani, o să îi pierzi controlul, o să ajungi în păcat alături de noi cei care te aşteptăm cu zâmbetul pe faţă, acel ''demon'' pe care ''tu'', omul, îl creezi zi de zi, care creşte în tine în fiecare clipă când citeşti şi vorbeşti despre ce s-a aflat şi nu ajungi la nici un numitor comun. Acum el creşte prin puterea mentală fără să îţi dai seama, te ajută să treci peste ''ei''.

Într-un final, aştept să vină şi să mă salveze... Şi mă întreb, cine? Oare tu? Oare EU? Oare voi?

Iar atunci când fiecare bucată din corpul meu o să fie una cu pământul, atunci aş vrea să fie scris pe marmura aceea rece şi plină de suferinţă omenească ''N-am crezut până n-am văzut.''