Aud cuvinte, vorbe care exprimă că le este sete, că vor să aducă într-o lume albă negrul şi să îl păteze cu roşu şi să curgă picături pe negru nefiind grav să nu existe oameni care să zâmbească sau să plângă. Să fie doar negru şi roşu, să numeri până la trei şi să verşi iar peste negru roşu, şi să curgă râuri şi mări să se aşterne, roşu peste negru. Lumea să nu mai sufere sau să se bucure, să fie o tăcere deplină... Albastrul să dispară, roşul să domine şi negru să fie culoarea predominantă în loc de maro...
Să nu mai simţi nimic, să nu mai fii speriat... Îngerii să fie încuiaţi în sertare, unde întunericul să îi devoreze secundă cu secundă şi aripile lor să devină arta de pe peretele meu negru. Să zâmbesc, să simt cum nu mai trebuie să cer iertare, credinţa mea să nu mai fie pusă la încercare , moartea să-mi şoptească că sunt nemuritor...
Joacă-te cu pistolul, ai doar şase gloanţe la dispoziţie, din şapte norocul nu îţi zâmbeşte, moartea te aşteaptă, însa totul este negru, nu poţi să vezi cât de mic eşti într-o lume neagră...
Şi să auzi şoapte şi râsete, iar credinţa să se şteargă de pe buzele tale vinete şi pline de durerea pe care nu o mai simţi. Petele roşii iar apar şi negrul este pătat de către tine... Din momentul în care ai uitat că ai doar o şansă ai ales să ajungi printre noi în întuneric, albul nu mai semnifică nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu