Stau afară întins pe nisip şi mă uit spre cer, poate o să văd o persoană care poate să îmi zâmbească într-o lume plină de ''prieteni''.
Simt vântul cum adie şi nisipul cum şopteşte cuvinte pe care nimeni nu le aude, nimeni nu le poate înţelege.
Apa e rece, simt cum pielea se învineţeşte, degetele sunt negre şi buzele reci si vinete... Aerul amplifică starea şi încă nu am observat pe cer vreun prieten care să îmi zâmbească.
Şi din pământ apare Diavolul, acestă persoană care mereu mă face să zâmbesc când îi aud numele din gura unor oameni cărora le este frică să-l pronunţe...
Se întinde lângă mine şi îmi şopteşte: ''uite, eu zâmbesc''.
Zâmbetul lui larg şi plin de fericire este doar o reflexie a răului, faptul că îmi zâmbeşte mă bucură, simt o căldură, simt ceva ce un prieten nu mi-a oferit...
Şi încă o data el îmi şopteşte: ''Tu de ce nu zâmbeşti?''
Nisipul nu mai e moale, apa nu mai e albastră, aerul e greu de respirat, şi observ că nu mai sunt în corpul meu şi că Diavolul nu mai e lângă mine...
Sunt lăsat într-o lume plină de zâmbete, plină de bucurie, plină de veselie, de ţipete, de admiraţie, de flori.
Ideea de lume perfectă pentru mulţi, însă după ce cortina cade apare o lume nouă în care nu toţi zâmbesc, în care nu toţi sunt veseli, lumea pe care o văd eu în fiecare zi...
Încă nu am observat un ''prieten'' care să îmi zâmbească! Oare de ce prietenii sunt aşa de mulţi, oare de ce au nume? De ce nu le pot da numere în loc de litere? Oare pentru că şi ei sunt oameni?
Deja văd că după percepţia ta sunt nebun, că am ajuns la un nivel pe care tu nu îl poţi înţelege, crezi că aş putea sta într-un ospiciu să îmi trec anii de tinereţe până să vă daţi voi seama despre ce vorbeam? Sincer părerea voastră este nulă pentru mine, chiar nu mă interesează... Eu poate sunt ''nebun'', dar voi sunteti schizofrenici să credeţi că eu aş fi nebun, că eu vorbesc despre vise şi stele, că eu sunt la fel ca voi! Care ''voi''? Voi aceştia care gândiţi diferit, care vă credeţi învăţaţi, cei care refuzaţi să vedeţi o adevarată viaţă nu cu doi ochi ci doar cu unul... Aici nu este un joc... aici nu este vorba despre tine, aici e vorba despre ei ... Şi încă mă mai gândesc, prietenii adevăraţi or să apară? Oare se mai găsesc oameni care să îşi dea viaţa pentru tine? Să te iubească pentru ce eşti, nu pentru ce ai?!
Oare vreun prieten o să îşi dea ''inima'' pe gratis ca să trăieşti tu?
Şi încă o dată scriu rânduri întregi pentru mine, ca să îmi aduc aminte înainte să mor că am împărţit gânduri cu tine pe care tu nu le-ai înţeles, însă eu nu mă grăbesc, cât o să mai trăiesc timp avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu