Şi când te trezeşti pe pământ, când vezi că sângele nu mai curge, că eşti alb, când vezi că trupul îţi tremură te panichezi şi te rogi să nu mai vină alt glonţ care să pună capac misiunii tale...
Rugându-te, îl vezi pe Dumnezeu într-o aură albă, este îmbrăcat în negru şi îţi şopteşte: ‘’ai încredere, o să vină să te ajute, nu trebuie să îţi pierzi speranţa’’ şi tu începi să zâmbeşti cu sângele pe buze. Sângele curge, timpul trece, gloanţele trec deasupra capului tău precum păsările în septembrie.
Apoi lângă tine vezi oameni goli cărora doar trupul le-a rămas, şi te întrebi dacă acesta era destinul tău, menirea ta-o glumă? Oare ai fost ''păpuşa lui Dumnezeu''? Frigul se împrăştie în tot corpul, sângele curge din tine precum un izvor de viaţă eternă.
Poate că în lumea asta ai fost doar o ''glumă'', aşteptând să vină ''EL'' să te ajute şi nu mai aştepti ştiind că eşti pe moarte, cu multe întrebări şi încerci să te salvezi, nu concepi ca aceasta să fie tardiv... Pe lângă tine cadavre, viermi au pus stăpânire pe corpurile lor... aerul este precum un labirint îngreunat de fumul negru şi praful care indică craterele rămase şi construite din rămăşiţe umane.
Şi când ajungi la capăt, apare, îl vezi, vine spre tine o lumină albă şi un om îmbrăcat în negru... Nu a venit să te salveze, a venit să-ţi propună să împarţi timpul tău cu el... Simţi că nu e prietenos, sângele tău îi inspiră bucurie şi poftă de viaţă... Încerci să te ridici, însă nu poţi, iar când ajungi să stai în două picioare te ridică spre cer, însa tu te vezi tot acolo ca o stâncă şi mirosul greu te apasă cu un singur gând: că nu o să mai fii salvat, că moartea este destinul tău, că ai fost ocolit de catre soartă, că locul tău este alături de cei care acum sunt resturi pentru insecte şi sângele tău se termină. Picăturile de sânge izbucnesc din corpul tău şi ies pe gură... Şi de aici ţi-ai dat seama că eşti deja mort, că tu ai ajuns un ''sclav'' către purgatoriu, către o lume nouă, că o să revii pe pămât însă o să uiţi de ultima ta şansă, de ultima ta speranţă şi o să începi totul de la început. Îţi este frică să uiţi pe cei care te-au iubit, pe cei care au avut încredere în tine şi o să te uite în decursul timpului, că o să ajungă numele tău prea tânăr alături de mulţi alţii pe o piatră.. O să îţi fie frig, însa nu o să mai simţi... O să te uzi, însa tot nu o să mai simţi... Şi o să trăieşti pe pământ cu două corpuri, însă tu o să ştii doar de unul.
Drumul este precum o prăpastie, dacă nu ai grija o să cazi în întunericul etern.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu