Născut şi Crescut

Câteodată oboseşti, te simt slăbit, vrei să renunţi... Şi te gândeşti cum ar fi dacă nu ai lupta de unul singur, dacă lumea te-ar înţelege chiar dacă ochii lor sunt închişi. Sunt orbi şi fără speranţă. Încep să audă prin minciuni, să nu îşi astupe urchile de teamă şi să strige: ''am început să credem''.

Motivaţia îşi revine, speranţa de a face oamenii să înţeleagă că istoria este importantă când eşti într-o lume fără viitor.

Ne uităm în adâncurile trecutului şi ne alegem un personaj pe care noi, ''oamenii normali'', încercăm să îl reprezentăm cu onoare şi mândrie. Şi îi urăsti, nu le arăţi respectul cuvenit, te consideri superior, vrei să nu pari mediocru. Însă tu eşti un ţăran amărât, sărac, lipit pământului care se ''supără'' şi îl roade burta că nu are nici un gram de ''mâncare'' şi vrea să iasă în evidenţă, vrea să ne arate ''nouă'', celor aleşi, că este vorba de cineva important şi că ei se încarcă precum bateriile.

Te simţi bine şi norocos din câteva motive simple care ne delimitează de cei de cea mai joasă speţă, cei la care s-a concretizat de mult că merită să fie jos.

Şi strigă... strigă, strigă, până când o să fii auzit de către toată lumea. Nu contează câţi te vor considera nebun, şi nu-ţi fie frică să arăţi cine eşti, ce poţi face. Chiar dacă lumea te demoralizează, tu arată că eşti făcut din piatră şi oţel, că nimeni nu poate intra prin tine, că nimeni nu te poate atinge. Alege să fii tu cel care leagă sforile, nu cel care atârnă.

Uite că iar îmi asum rolul de om mic şi plin de viaţă în serios... şi încerc să fiu cât se poate de convingător... Însă nu pot, bunul simţ îmi indică să vorbesc pe ocolite, îmi indică că noi trebuie să ''educăm'' o lume plină de intruşi care nu pot realiza că sunt în plus întradevăr. Poţi să te simţi norocos pentru că ai o a doua şansă în sânge, că poţi să gândeşti la un nivel mai înalt faţă de restul, şi eu încă mă gândesc dacă merită să iubim şi rasa albă...

Şi mă gândeam... dacă tot convieţuim aşa mulţi, de ce să nu facem un favor şi să eliminăm jumătate de populaţie? Aşa poate ''Terra'' se va opri de teama ''noastră'' de a mai crea oameni de unică folosinţă. Şi nu am crescut în ură, dimpotrivă, cred că am primit prea multă iubire într-un cămin fericit, de aceea mă vezi mereu cu zâmbetul pe buze, chiar dacă sub ele sângerează. Chiar dacă sub ele există otravă pentru toţi, chiar şi pentru mine în caz că-mi pierd minţile. Şi tot aşa încerc să vă explic că vreau să vorbesc cu voi...