Iubirea vieţii mele?! Despre ea să nu vorbesc deloc? Poate nu mi-am dat seama, cât timp am fost aşa de îndepărtat de zei şi de Atena… Oare, iubirea mea, o să mă ierţi?
Acum când sunt lângă tine, poţi să uiţi că te-am părăsit... cu zâmbetul pe buze? Poţi să uiţi că revin la tine tot cu zâmbetul pe buze? Uită de ei, ''iubitorii'', uită de toţi şi de toate. Te rog, iubirea mea înmiresmată cu parfumuri imposibile, ascultă-mă, nu mă uita, ştiu că am greşit! Şi îmi cer iertare! Uite ce frumoasă eşti! Totul pe cer este albastru când pronunţ numele tău! Pielea ta este atât de albă încât aş putea să fac o comparaţie din care tu ai câştiga în faţa zăpezii. Te rog nu îmi zâmbi! Nu refuza sărutul meu, am venit iar şi numai pentru tine! Pentru că te iubesc şi ţin la tine!
Vezi tu, eşti acea ''femeie'' de care toţi s-au temut şi se tem! Însă tu eşti şi aceea căruia când toţi ceilalţi îţi aud numele, zâmbesc, până la ultimul!
Oare o să mă ierţi?
...
Zâmbetul meu şi buzele tale calzi mă fac să mă simt că sunt ultimul şi primul om căruia i-ai insuflat atâta motivaţie şi înţelepciune! Că suntem doar noi, tu şi cu mine. Şi că nimeni nu m-ar mai putea învălui în atâta căldură şi dragoste!
Dar nu uita, timp avem! Promit, nu te mai părăsesc!
Iubita mea, te iubesc! Şi îţi multumesc pentru călduroasa îmbrăţişare de bun venit!
Este minunata. <3
RăspundețiȘtergere