Ganduri catre ''EA''

Nu pot să cred ce este acum după atâta suferinţă... Nu pot să inţeleg de unde iubirea asta sufocantă şi dorinţa de a fi a mea pentru o eternitate... Aş da orice, aş pierde tot pentru o singură imbrăţişare... Şi timpul mă răneşte, distanţa dintre mine şi tine este insuportabilă. Durerea nu va dispărea cât timp am nevoie de tine, şi plâng în lipsa ta lângă acel copac pe care vom sta să admirăm iarna cum se aşterne pe câmpiile fără vlagă şi înmiresmate cu acel alb pur. Pentru tine care crezi în dragoste şi-n iubire faci tristeţea să plece şi să vină a doua zi. Şi nu mai vreau să privesc în oglindă un om trist pe care nimeni nu-l înţelege în afară de tine. Şi tu încă mă împingi să vad ceea ce nu o să fiu, aşteptând întoarcerea ta. Privesc durerea din preajma mea, tristeţea şi pasiunea prin care ''spiritul uman'' nu o poate omorî. Priveşte durerea în ochii mei copleşiţi de a ta frumuseţe… pentru tine aş ceda tronul.

Nu pot să cred că vorbesc despre starea mea de faţă cu voi, oamenii care o să mă acuzaţi de plagiat şi minciună. Doamne şi cât o iubesc, si câtă nevoie am de ea să fie mereu în preajma mea chiar şi când adorm sub umbra fricii că iar vei pleca de langă mine, iar voi rămâne un om în umbră fără speranţa de astăzi. Este insuportabil gândul că simt iar, chiar dacă in mine zac răni care încă ustură din anii ce-au trecut sperând că într-o zi sarea de pe ele va dispărea şi vântul va vindeca rănile produse de către ''ea''. Şi cât de mult te iubesc, n-am uitat, dar trăiesc cu speranţa că tu mă vei ajuta, că ai fi in stare să părăsim această lume rece şi umedă pentru a trăi cu mine o veşnicie şi din acea veşnicie nu vom mai reveni nicodată pe acest tărâm în care noi oamenii simpli am trăit. Melancolia îmi cuprinde tot corpul, timpul este oprit, mă simt gol şi fără suflare, sunt extrem de prietenos când îţi aud numele. Încercând să te strâng în braţe pentru a nu te pierde, observ că nu eşti tu, că în spatele numelui tău se ascunde altă persoană pe care tocmai am imbraţişat-o. Alergând după tine nu-mi dau seama cât de indepărtată poate să fie iubirea mea faţă de tine. Speranţa rămâne în urmă, obosită, dar încă te mai caută în zadar. Mereu te simt aproape de mine, chiar dacă tu eşti undeva acolo departe aşteptându-mă să revin şi să-mi capăt locul langă tine. Păşesc în lumină cu frica de a nu mă arde, aşteptând cuminte ca întunericul să domnească iar asupra caselor şi dispar precum un ''vampir'' după urma ta. Vreau să mă înveţi să te iubesc, să te ating, să -ţi muşc buzele tale cărnoase şi pline de miere. Mierea să curgă până-n adâncul sufletului meu, să o ungă, să ajungă să bată şi să vadă că viaţa e la fel de draguţă si dulce ca şi tine. Vreau să ajungem lângă '' ακρόπολη'' şi să ne unim prin voinţa zeilor şi să readucem ''antichitatea'' pe pământ. Încă numar zilele când o să-ţi văd silueta în umbră intrând pe uşa casei mele.